Sari la conținut

Asigurare de Locuință

Asigurarea obligatorie PAD

Asigurarea Facultativa

Ce este PAD?


PAD – Polița de asigurare împotriva dezastrelor naturale – este primul pas în asigurarea locuinței.  

Asigurarea prin polița PAD acoperă daunele produse asupra locuinței de inundații (din cauze naturale), cutremure sau alunecări de teren.
Prin polița PAD sunt acoperite daunele produse locuințelor ca urmare a unui dezastru natural, ca efect direct sau indirect al acestora.
Obiectul asigurării îl reprezintă locuințele situate pe teritoriul României, aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice, din mediul rural sau urban și care sunt înregistrate în evidențele organelor fiscale.
Locuințele situate în clădirile expertizate în condițiile legii de către experți tehnici atestați și încadrate în clasa 1 de risc nu pot fi asigurate pentru niciunul din riscurile incluse în polița PAD.  De asemenea, nu pot fi asigurate anexele, dependințele, dotările și utilitățile care nu sunt legate structural de clădirea în care este situată locuința asigurată și nici bunurile din interiorul locuinței. În conformitate cu prevederile Directivei (UE) 2016/97 a Parlamentului European și a Consiliului Europei din 20 ianuarie 2016 privind distribuția de asigurări, puteți accesa documentul de informare privind polița de asigurare împotriva dezastrelor naturale (PAD).

Este obligatoriu să îți asiguri locuința împotriva dezastrelor naturale printr-o polița PAD.

Locuința fără PAD?

În situația în care persoanele fizice sau juridice nu își asigură locuințele aflate în proprietate, nu beneficiază, în cazul producerii unuia dintre dezastrele naturale definite potrivit Legii 260/2008, de niciun fel de despăgubiri de la bugetul de stat sau de la bugetul local pentru prejudicii produse locuințelor.

În plus, nerespectarea de către persoanele fizice sau juridice a obligației de asigurare a locuinței constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 100 la 500 lei.

Prima de asigurare PAD

locuinta tip A

Locuință tip A, având o sumă asigurată de 20.000 euro și o primă de asigurare de 20 euro/an. O locuință de tip A este o construcție cu structură de rezistență din beton armat, metal ori lemn sau cu pereți exteriori din piatră, cărămidă arsă, lemn ori din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic și/sau chimic.

locuinta de tip B

Locuință tip B, având o sumă asigurată de 10.000 euro și o primă de asigurare de 10 euro/an. O locuință de tip B este o construcție cu pereți exteriori din cărămidă nearsă sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic și/sau chimic (ex. chirpici).

Ce este asigurarea facultativă a locuinței?


Asigurarea facultativa a locuintei si/sau bunurilor continute in aceasta este una dintre cele mai importante asigurari non-viata pe care le puteti incheia ca persoana fizica.

Important! Potrivit noilor modificari legislative intrate in vigoare in luna iulie 2015, NU se pot incheia asigurari facultative pentru o locuinta la societatile de asigurare-reasigurare autorizate sa practice riscuri de catastrofa daca nu aveti incheiata in prealabil o asigurare obligatorie PAD!

Fenomenele naturale, calamitatile, incendiul, explozia pot distruge agoniseala de o viata a unei familii.

Daca pentru prevenirea incendiului sau exploziei exista astazi solutii tehnice din ce in ce mai perfectionate, inundatiile sau cutremurele sunt practic imposibil de prevenit sau de evitat.

Pe scurt insa, asigurarile facultative de locuinte sunt produse specifice ale companiilor de profil, prin care se pot asigura apartamente, case sau imobile in intregime impotriva producerii anumitor riscuri prevazute in contractul de asigurare. Acoperirea oferita prin intermediul politei vine in schimbul platii de catre contractantul asigurarii a unei prime, reprezentand costul asigurarii.

RISCURI ACOPERITE DE ASIGURAREA FACULTATIVA

Riscurile acoperite de o polita de asigurare sunt acele fenomene sau actiuni cu urmari negative prin a caror producere se activeaza polita de asigurare si deci, pentru care puteti cere sa fiti despagubit de catre compania dumneavoastra de asigurare.

Riscurile acoperite de polita sunt prevazute in mod EXPRES in contractul  de asigurare facultativa pe care l-ati incheiat si difera de la asigurare la asigurare.

Important! Este bine de stiut ca polita facultativa acopera cele 3 riscuri de catastrofa cuprinse in polita obligatorie de locuinta (inundatii, alunecari de teren, cutremur) doar peste limita politei PAD (maxim de 20.000 de euro).

Drept exemplu, daca aveti o locuinta de 100.000 de euro si incheiati polita obligatorie PAD si o polita facultativa (care are o suma asigurata de 100.000 euro), asigurarea facultativa va acoperi riscurile de inundatie, cutremur si alunecari de teren in limita a 80.000 de euro, restul de 20.000 de euro fiind acoperite de catre polita PAD. De asemenea, celelalte riscuri (incendiu, furt etc.) vor fi acoperite in limita a 100.000 de euro.

De asemenea, in cazul producerii unuia din riscurile acoperite de polita PAD, plata despagubirii se va face mai intai in baza asigurarii obligatorii. Daca paguba depaseste valoarea de 20.000 de euro, restul sumei se va plati in baza contractului de asigurare facultativa.

Va recomandam sa studiati cu atentie TERMENII si CONDITIILE incheierii unei polite de asigurare inainte de a va decide asupra acesteia.

Ca principiu insa, riscurile de baza (standard) preluate in asigurarile facultative de  locuinte sunt:

  • Incendiul;
  • Trasnetul;
  • Explozia doar;
  • Caderea de corpuri pe locuinta asigurata.

In functie de tipul de asigurare facultativa pe care l-ati contractat se pot adauga (sau nu) si alte tipuri de riscuri (optionale sau extinderi):

  • Cutremurul;
  • Riscurile Atmosferice (furtuna, grindina, ploaie torentiala, inundatie, viitura, greutatea stratului de zapada/gheata, avalansa etc.);
  • Alunecarile si/sau prabusirile de teren;
  • Apa de conducta si refularea acesteia;
  • Coliziunea cu autovehiculele si vandalismul;
  • Distrugerile provocate de animale;
  • Furtul bunurilor si al elementelor constructive;
  • Avariile centralelor termice doar;
  • Alte tipuri de costuri suplimentare necesare efectuarii reparatiilor.

Unele societati de asigurare ofera si acoperirea unor riscuri speciale ca: riscuri politice (greve, tulburari civile) si terorismul sau vandalismul.

In privinta bunurilor, acestea pot fi asigurate in totalitate sau partial, acest lucru depinzand si de posibilitatile financiare ale fiecaruia. De asemenea, riscul de furt se asigura numai impreuna cu celelalte riscuri.

Asigurarea locuintei este obligatorie:

  • In vederea obtinerii unui credit pentru care se garanteaza cu cladirea locuintei, banca va solicita incheierea unei polite de asigurare cu acoperirea tuturor riscurilor
  • In cazul achizitionarii unor bunuri casnice cu plata in rate se va incheia o polita de asigurare numai pentru bunurile achizitionate, cu acoperirea tuturor riscurilor

Pentru asigurarea riscurilor de accidente si raspundere civila fata de terti nu sunt prevazute riscuri standard si extinderi.

De asemenea, cele mai multe polite de asigurare facultativa a locuintelor cuprind si o sectiune destinata RASPUNDERII CIVILE FATA DE TERTI. Astfel, daca are loc un incendiu sau o inundatie in apartamentul sau casa dumneavoastra care a afectat si locuintele vecinilor, despagubirea acestora va fi suportata de compania de asigurari, in limita unei sume convenite la incheierea politei.

Asigurarea de locuinta PAD este polita de asigurare impotriva dezastrelor naturale, o polita de asigurare obligatorie care acopera daunele produse de inundatii, cutremure sau alunecari de teren asupra locuintelor.
Asigurarea de locuinta PADt Life Outside Metropolis. Casă mică din lemn pentru viață în aer liber. Creșterea copacilor în jurul casei

Asigurare obligatorie (PAD)

Asigurarea de locuinta PAD este polita de asigurare impotriva dezastrelor naturale, o polita de asigurare obligatorie care acopera daunele produse de inundatii, cutremure sau alunecari de teren asupra locuintelor.

ilustrație de foc,casă modernă,casa,foc,modern,vector,fundal,proiecta,artă,clipart,desen animat,pictograma,arhitectură,apartament,Acasă,desen,fum,grafic,fereastră,izolat,simbol,uşă

Asigurare facultativa

Asigurarea factultativa protejeaza locuinta, anexele si bunurile de riscuri multiple in limitele sumelor dorite de dumneavoastra.

Condrea Ion

Asistent Broker Asigurari Reasigurari

Cod CSA: RAF532839

Condrea Ion

Consultant Asigurari

Cod CSA: RAF532839

Verified by MonsterInsights